DE CE VORBESC DESPRE ARTĂ CÂND ARTA VORBEȘTE DE LA SINE

Arta vorbește de la sine. Pictura, muzica, dansul, poezia și toate celelalte arte își au propriul lor limbaj. Fiecare formă de artă își are propriul său canal de comunicare, fie acesta culoarea, sunetul, mișcarea, simbolul, sau altceva.

De ce, atunci, să scriu despre artă? De ce să folosesc limbajul unei arte pentru a îl traduce pe al alteia? Cât se pierde și cât se câștigă în cursul traducerii? Poate un sunet să înlocuiască o imagine, iar dacă nu, atunci cum pot cuvintele să descrie vreodată o pictură?

Concepții eronate despre scrisul asupra artei

Prima concepție eronată este dezvăluită încă din titlu: ‘scrisul despre artă’ ar trebui citit drept ‘scrisul despre viața care inspiră arta’.

Ideea și procesul nu este de a folosi o artă pentru a o traduce pe o alta, ci mai degraba, de a folosi împreună două limbaje distincte pentru a comunica mai bine un concept, a folosi simultan două forme de artă pentru a se referi la o experiență.

Experiența vine prima, cu inspirația, emoția și semnificația sa, conceptul cărora se reflectă și refractă apoi prin diverse medii, revărsându-și straturile de însemnătate la diferite unghiuri: atât prin pictură cât și prin cuvinte, experiența este cea tradusă.

Cuvântul scris nu descrie pictura, nici pictura nu descrie cuvântul scris, ci mai degrabă, ambele sunt mijloace de a indica spre experiența care dă naștere picturii și cuvântului asemenea.

A doua concepție eronată este că scrisul despre artă îi jefuiește privitorului propria perspectivă unică asupra artei.

Acum că am eliminat prima misconcepție, vedem că a descrie în cuvinte experiența din spatele picturii (spre deosebire de pictura însăși) nu scade din unicitatea experienței individuale a privitorului, cum cuvintele nu sunt menite să influențeze privitorul către o interpretare anume a operei însăși, ci doar să îi furnizeze cunoașterea (unei hărți a) experienței din spatele operei.

Cum toți oamenii au experiențe diferite, fie că încerc să îmi împărtășesc experiența prin cuvinte sau prin pictură, experiența mea va rămâne unică, după cum o va face a cititorului și a privitorului. Dacă a îmi privi pictura va inspira în privitor o experiență diferită de a mea, una unică a sa, atunci la fel o va face a îmi citi cuvintele.

Indiferent dacă o afirmație verbală este furnizată sau nu, toți privitorii tot își au propriile lor impresii diferite asupra picturii și intenției sale, deoarece toți oamenii percep și gândesc diferit. Toți oamenii au credințe și cunoștiințe diferite, experiențe anterioare diferite, stări și istorii mentale și emoționale diferite, iar deoarece toți oamenii sunt diferiți, la fel sunt interpretările lor ale experienței din spatele fiecărei opere de artă.

A treia concepție eronată este că arta nu are nicio valoare a sa proprie fără ca vorbitul sau scrisul despre artă să îi dea valoare.

Este un lucru să cauți să-ți comunici mai bine însemnătatea intenționată adaugând limbajul cuvintelor la acela al artei vizuale; este un alt lucru să cauți să umbrești întru totul însemnătatea unui limbaj – și, astfel făcând, să eviscerezi limbajul de toată valoarea sa comunicativă proprie – declarându-l a fi lipsit de însemnătate fără un altul. Dacă este lipsit de însemnătate fără un altul, atunci de ce există măcar?

Emoția este limbajul comun al vieții și artei

Fiecare formă de artă vizuală vorbește în tăcere – prin emoție. Precum când citind o carte ne simțim conectați cu autorul, la fel când privind o pictură ne simțim conectați cu emoțiile artistului, pășim în lumea pe care a creat-o și ne extindem spiritul într-însa.

O opera de artă făurită cu abilitate își este propria afirmație, cântându-și propriul cântec al inimii; nu are nevoie de nicio descriere verbală. După cum limbajul vieții omenești precede și de departe depășește ce cuvintele omenești pot descrie vreodată, la fel pictura își este propriul limbaj care există separat de acela al cuvintelor.

După cum un matematician este judecat după acuratețea teoremelor sale iar nu după abilitatea sa de a le descrie în cuvinte, la fel un artist vizual ar trebui să fie judecat după stăpânirea sa a limbajului artei vizuale și a genului său de auto-exprimare, iar nu după abilitatea sa verbală sau perspicacitatea sa literară.

Indiferent de preferințele de stil ale unui artist vizual, o operă de artă de calitate are succes când evocă emoții și senzații particulare prin culori, forme, concepte și altele fără nevoia unei afirmații verbale despre operă. O afirmație verbală nu adaugă nimic la valoarea artistică a operei însăși, întocmai precum o ilustrație nu adaugă la valoarea poetică a unui poem ca atare. Totuși, întocmai precum ilustrația ar putea îmbogăți imaginea mentală a cititorului asupra conceptului din spatele poemului, la fel afirmația verbală poate adăuga un strat adițional la imaginea mentală a privitorului asupra experienței din spatele picturii. Valoarea pe care o afirmație verbală o adaugă este la experiența privitorului, iar nu la pictura însăși.

Să folosești o formă de artă ca să inspiri alta

Într-atât cât toate artele cu abilitate țintesc să comunice experiența prin emoție și deoarece toți oamenii sunt diferiți cu propriile lor emoții și experiențe unice, este întotdeauna posibil a trage inspirație din experiența din spatele unei forme sau opere de artă pentru a-i alimenta expresia prin altă formă sau operă de artă.

De exemplu, mulți pictori își încep operele prin scris creativ, printr-o revărsare de idei sub forma poveștilor și poeziilor. Acestea ajută să stârnească și identifice emoții care să inspire propria artă. Pentru mulți artiști, scrisul precede pictatul.

Scrisul poate fi un mijloc de a genera iar nu doar de a exprima conceptele propriei picturi. Scrisul permite crearea unui circuit de feedback mai larg de ganduri susținute în propria minte. Scrisul ajută să dezlănțui propria imaginație, să intri într-o stare de flux, un flux de conștiință care strânge împreună propriile experiențe și idei. Scrisul extinde propriul orizont asociativ spre a găsi noi conexiuni între ele. Scrisul servește ca lanț care prinde verigile ideilor împreună în concepte emoțional coerente. Scrisul permite cristalizarea unei viziuni clare asupra a cum conceptele se amestecă împreună în propria operă.

În timp ce această fază generativă nu îi este aproape niciodată prezentată publicului, ea este o parte importantă a procesului creativ din spatele unei opere de artă; a mărturisi de primă mână propria creație pe măsură ce ia naștere este una dintre cele mai minunate momente ale existenței, unul dintre marile mistere ale vieții, atât ca artist cât și ca ființă umană. Cum ar fi să împărtășim procesul de a crea arta de asemenea, iar nu doar produsul său?

Operele de artă se aseamănă cu fragmente ale călătoriei, piese ale puzzle-ului propriei vieți a artistului, a învățării și progresului sau în înțelegerea omenească, în abilitate artistică și în propria cale de auto-creație. Această călătorie poate fi greu de împărtășit doar prin arta vizuală, dar a împărtăși de asemenea propria viață prin scris poate lega fragmentele împreună într-un întreg coerent, o întrevedere mai cuprinzătoare în viața unei ființe omenești, astfel permițându-i cititorului și privitorului să participe în călătoria de a crea iar nu doar în destinația creației.

Scrisul pentru a construi conexiune

Cum arta este un canal pentru a exprima viața, folosirea simultană a două sau mai multe canale de expresie poate crea o bandă de comunicare mai largă.

Scrisul este un canal care îi permite privitorului unei opere de artă să formeze o conexiune mai profundă cu viața unui artist, sa prindă o întrevedere în emoțiile și gândurile care au dat naștere operei sale de artă. O poveste poate ajuta să crească valoarea unei picturi crescând cantitatea de viață, de experiență și inspirație pe care privitorul o poate preleva din pictură, lărgind canalul de comunicare al privitorului cu viața din spatele picturii, care este a artistului.

Cu lunile și anii investiți în fiecare operă de artă, înseși viețile artiștilor sălășluiesc în operele lor. Astfel privitorul unei opere de artă devine recipientul unui dar de o valoare nemăsurabilă, aceea a unui fragment al propriei vieți a artiștilor. Scriind despre procesul și viziunea sa creatoare și afirmația și biografia sa artistică, artistul îmbogățește și mai mult acest dar furnizând de asemenea relația și contextul operelor sale față de întregul conectat al vieții, inimii și minții sale, permițându-i cititorului o întrevedere intimă în procesul din spatele produsului, viața din spatele artei, însemnătatea din spatele limbajului, creatorul din spatele creației. Pentru mine, acesta este un dar vrednic de dat.

Iar aceasta este de ce scriu despre arta mea deși arta mea deja vorbește de la sine.

Leave a Comment